"Când femeile defilează pe stampele Japoniei, nu ştim bine dacă verile, toamnele sau iernile îşi revarsă pe chimonourile lor de mătase florile, frunzele veştede sau fulgii învolburaţi, sau dacă nu cumva însuşi mersul acestor făpturi îndepărtate nu răspândeşte în jurul lui ierni, sau toamne, sau veri."

mai de demult

Alte impresii de la budo-zen: mă văd păşind pe săculeţi, în cerc, împreună cu alte colege. Toate trebuia să fim sus pe saci. Am rămas stupefiată de modul în care păşeam, în care umpleam spaţiul delimitat de sac! Flash: mers pe muchie sau mers pe jumătatea sacului, deşi nu mai era nici un pas în preajmă; mers prudent, uşor, să nu se vadă, să nu se ştie, mers ca un vas care nu-şi lasă toată mierea pe pământ, mers ca pe aer, fără ceva stabil. Şi totuşi o agilitate de-a mă agăţa de muchie, de-a rămâne în echilibru într-un spaţiu extrem de dificil, de-a răzbi, ca firul de iarbă când sparge gheaţa şi iese ( şi făcut cu bucurie!). Ce hartă cu atât de puţine puncte trecute!
Dau ocol oraşului în fiecare dimineaţă şi aflu: oraşul e bogat, e aproape, e aici... Oraşul e viu!

bucuria DIN

a fost emoţionantă întâlnirea cu sala... la propriu, pereţii mi s-au părut coşcoviţi, parchetul - deşi lustruit, ciobit (ca mine!)

idei din timpul şedinţei, zise de Mario: expansiunea DIN (centru) creează o stare de elaţie (euforie şi exaltare), care e un fel de ecou din prezent, aromă a beatitudinii; până şi în cea mai compresivă asană/situaţie de viaţă trebuie să descopăr această expandare

tinderea DIN (centru)
-spre extreme
-spre sine
te lasă să trăieşti viu ceea ce trăieşti, în asană şi în viaţa de zi cu zi,
creează (redescoperă) spaţiu şi poţi experimenta bucuria şi libertatea!

today

l-am găsit! dar nu prin vreo intuiţie profundă, nu! m-am dus la stăpâna casei - mami adică! şi am întrebat-o direct: ştii cumva unde e săculeţul meu de budo-zen? da, mi-a răspuns. caută în cămară, jos.
şi exact aşa a fost! are acelaşi miros de pesmet fermentat. acum mă gândesc că miroase şi ca o piele de copil. şi e sărat, acel sărat care îmi place mult

azi
merg
la
sală!

rid

mă simt oarecum rătăcită în casa nici acum terminată de zugrăvit... nu ştiu unde e săculeţul şi mi-a ieşit din cap chiar să-l caut. câteodată îmi aduc aminte de el. dar parcă n-am suflu să pornesc - căutarea de el, căutarea de mine...

17 martie

mâinile vibrează! ca nişte corzi de samisen

ştii? mă tot gândesc la SPAŢIUL dintre mine şi săculeţ. aici mi se pare că se găseşte toată alegerea mea, liberul meu arbitru! pot întinde mâna sau nu, pot înainta sau mă pot retrage. pot îngropa talantul sau îl pot înmulţi. îmi pot lăsa obrazul pe pânza lui sau nu.

dar când mă las în făţă în spaţiul acesta şi mă încredinţez lui, parcă simt că şi eu sunt spaţiu, lejer şi fără tensiuni, vibrând de libertate şi de posibilităţi

articulările zilei

azi mi-a venit să smulg din săculeţ

implozii/explozii: auzeam ritmul dinamizând totul. alert, ca un pas săltat de drumeţie, care nu lăsa loc de comentarii, de lamentări

relaxarea în timpul efortului mi se pare tare importantă

mâna dreaptă... o simt mai fără tonus (stângacea de mine!)

săculeţul e în faţa mea. pur şi simplu. mă desparte de el un spaţiu. îl pot umple întinzând mâna spre sac şi atingându-l. sau pot opri gestul pornirii mâinii. (trecerea de la intenţie la acţiune)
pot avea o relaţie cu sacul şi doar privindu-l. dar nu, eu vreau o relaţie tactilă, mirositoare, privitoare, auzitoare, gustativă, descoperitoare până în boabele lui cele mai adânci! (flămândo!)

mă gândesc la articularea cuvintelor, pentru Mih. la dificultatea lui de a pronunţa, cum trece ca un tăvălug peste cuvinte, uniformizându-le
la silabe pă-pu-şă
la acele cuvinte care merg uşor în scris, dar şi la cele în care se împotmoleşte, cărora nu le simte încă începutul ori sfârşitul de silabă
şi braţul meu se articulează de corp şi se împotmoleşte. mişcările sunt silabe, iar eu sunt departe de a le articula corect. !!! mişcarea dării şi luării sacului, fără ca el să simtă că trece dintr-o mână în alta - nu e curgere! doar îmi antrenez mâinile să reziste, să se facă mai puternice pe zi ce trece, mai apte să nu dezerteze. şi observ, aşa cum pot

aşadar, articulăm, eu şi Mih...
darul zilei de azi