mult-privit

important e să-mi amintesc. dacă încă nu pot să întind mâna spre el, măcar să ştiu că e. să ştiu unde e. cochetez cu ideea de-a mă implica, de-a începe un antrenament, dar mi se pare prea mult. şi, într-unfel, zadarnic. aproape că nici nu mai cred că va fi ceva de durată... o zi, două, apoi iar se va nărui totul, iar nu voi mai şti pe unde e prin casă, iar voi fi moartă de somn dimineaţa, când să încep lucrul cu el... aşa că mai bine nu mă mai apuc. dar oare e mai bine?

zilele trecute l-am mirosit în fugă. parcă mă tem să rămân mai mult în contact cu el. în orice fel de contact. miroase tot a pesmet! îmi place cum miroase. e mirosul perfect pentru el. în rest, îl privesc. îl privesc şi-l descos cu privirea, e un săculeţ mult-privit!

orice întoarcere cu spatele e o depărtare!

intrarea cu faţa la sală, salutul... mai ştii?
ieşirea din sală cu faţa la sală, salutând...
totul cu faţa, în deplin respect, salutând

mă dor coastele la îmbinarea cu coloana. am citit. Francisc de Assisi, Tereza Neumann, Sfânta Rita, trandafirii Clarei

iubirea
iubirea
iubirea

eu, bobul

a fost cu noi la mare! săculeţul! l-am tăvălit prin nisip, era să-l pierd, peripeţii...

acum stă pe televizor. da, ai citit bine. şi nu-mi vine să-l ating.

mă gândeam ieri că sunt cel mai mare bob al săculeţului. un fel de bob străin, pentru că deşi sunt în el, sunt departe... celelalte boabe de orez mă înconjoară, sarea îmi intră în piele... şi totuşi mă simt bobul străin al sacului

"Când femeile defilează pe stampele Japoniei, nu ştim bine dacă verile, toamnele sau iernile îşi revarsă pe chimonourile lor de mătase florile, frunzele veştede sau fulgii învolburaţi, sau dacă nu cumva însuşi mersul acestor făpturi îndepărtate nu răspândeşte în jurul lui ierni, sau toamne, sau veri."

mai de demult

Alte impresii de la budo-zen: mă văd păşind pe săculeţi, în cerc, împreună cu alte colege. Toate trebuia să fim sus pe saci. Am rămas stupefiată de modul în care păşeam, în care umpleam spaţiul delimitat de sac! Flash: mers pe muchie sau mers pe jumătatea sacului, deşi nu mai era nici un pas în preajmă; mers prudent, uşor, să nu se vadă, să nu se ştie, mers ca un vas care nu-şi lasă toată mierea pe pământ, mers ca pe aer, fără ceva stabil. Şi totuşi o agilitate de-a mă agăţa de muchie, de-a rămâne în echilibru într-un spaţiu extrem de dificil, de-a răzbi, ca firul de iarbă când sparge gheaţa şi iese ( şi făcut cu bucurie!). Ce hartă cu atât de puţine puncte trecute!
Dau ocol oraşului în fiecare dimineaţă şi aflu: oraşul e bogat, e aproape, e aici... Oraşul e viu!

bucuria DIN

a fost emoţionantă întâlnirea cu sala... la propriu, pereţii mi s-au părut coşcoviţi, parchetul - deşi lustruit, ciobit (ca mine!)

idei din timpul şedinţei, zise de Mario: expansiunea DIN (centru) creează o stare de elaţie (euforie şi exaltare), care e un fel de ecou din prezent, aromă a beatitudinii; până şi în cea mai compresivă asană/situaţie de viaţă trebuie să descopăr această expandare

tinderea DIN (centru)
-spre extreme
-spre sine
te lasă să trăieşti viu ceea ce trăieşti, în asană şi în viaţa de zi cu zi,
creează (redescoperă) spaţiu şi poţi experimenta bucuria şi libertatea!

today

l-am găsit! dar nu prin vreo intuiţie profundă, nu! m-am dus la stăpâna casei - mami adică! şi am întrebat-o direct: ştii cumva unde e săculeţul meu de budo-zen? da, mi-a răspuns. caută în cămară, jos.
şi exact aşa a fost! are acelaşi miros de pesmet fermentat. acum mă gândesc că miroase şi ca o piele de copil. şi e sărat, acel sărat care îmi place mult

azi
merg
la
sală!