mult-privit

important e să-mi amintesc. dacă încă nu pot să întind mâna spre el, măcar să ştiu că e. să ştiu unde e. cochetez cu ideea de-a mă implica, de-a începe un antrenament, dar mi se pare prea mult. şi, într-unfel, zadarnic. aproape că nici nu mai cred că va fi ceva de durată... o zi, două, apoi iar se va nărui totul, iar nu voi mai şti pe unde e prin casă, iar voi fi moartă de somn dimineaţa, când să încep lucrul cu el... aşa că mai bine nu mă mai apuc. dar oare e mai bine?

zilele trecute l-am mirosit în fugă. parcă mă tem să rămân mai mult în contact cu el. în orice fel de contact. miroase tot a pesmet! îmi place cum miroase. e mirosul perfect pentru el. în rest, îl privesc. îl privesc şi-l descos cu privirea, e un săculeţ mult-privit!

orice întoarcere cu spatele e o depărtare!

intrarea cu faţa la sală, salutul... mai ştii?
ieşirea din sală cu faţa la sală, salutând...
totul cu faţa, în deplin respect, salutând

mă dor coastele la îmbinarea cu coloana. am citit. Francisc de Assisi, Tereza Neumann, Sfânta Rita, trandafirii Clarei

iubirea
iubirea
iubirea

eu, bobul

a fost cu noi la mare! săculeţul! l-am tăvălit prin nisip, era să-l pierd, peripeţii...

acum stă pe televizor. da, ai citit bine. şi nu-mi vine să-l ating.

mă gândeam ieri că sunt cel mai mare bob al săculeţului. un fel de bob străin, pentru că deşi sunt în el, sunt departe... celelalte boabe de orez mă înconjoară, sarea îmi intră în piele... şi totuşi mă simt bobul străin al sacului